Dispraxia este o afecțiune în care creierul are dificultăți în planificarea și coordonarea mișcărilor corpului, determinând copilul să nu poată menține echilibrul, postura și, uneori, chiar având dificultăți de a vorbi. În acest fel, acești copii sunt adesea considerați "copii stânjeni", deoarece adesea frâng obiectele, se împiedică și cad, fără niciun motiv aparent.
În funcție de tipul de mișcare afectată, dispraxia poate fi împărțită în mai multe tipuri, cum ar fi:
- Displaxia motorie : se caracterizează prin dificultăți în coordonarea mușchilor, interferând cu activități precum îmbrăcarea, mâncarea sau mersul pe jos. În unele cazuri, este, de asemenea, asociat cu încetinitorul pentru a face mișcări simple;
- Dispraxia discursului : dificultate în dezvoltarea limbajului, pronunțarea cuvintelor într-un mod greșit sau imperceptibil;
- Dispraxia posturală : duce la dificultăți în menținerea unei poziții corecte, de exemplu în picioare, în picioare sau în picioare.
În plus față de afectarea copiilor, dispraxia poate apărea, de asemenea, la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral sau au avut un traumatism cranian.
Simptome principale
Simptomele displaxiei variază de la o persoană la alta, în funcție de tipul de mișcare afectată și de severitatea afecțiunii, dar în cele mai multe cazuri apar dificultăți în îndeplinirea sarcinilor cum ar fi:
- podea;
- sari;
- A alerga;
- Menținerea echilibrului;
- Desenează sau pictează;
- scrie;
- pieptănat-l;
- Mănâncă cu tacâmuri;
- Spalarea dintilor;
- Vorbiți clar.
La copii, dispraxia este, de obicei, diagnosticată doar între vârstele de vârstă de 3 și 5 ani și până la vârsta respectivă copilul poate fi văzut ca fiind nefericit sau leneș, deoarece durează mult timp pentru a stăpâni mișcările pe care le fac deja alți copii.
Cauzele posibile
În cazul copiilor, dispraxia este aproape întotdeauna cauzată de o schimbare genetică care determină ca celulele nervoase să dureze mai mult timp pentru a se dezvolta. Cu toate acestea, dispraxia poate apărea, de asemenea, din cauza traumelor sau a leziunilor cerebrale, cum ar fi accidentul vascular cerebral sau rănirea capului, care este mai frecventă la adulți.
Cum să confirmați diagnosticul
Diagnosticul la copii trebuie făcut de către un pediatru prin observarea comportamentului și evaluarea rapoartelor de către părinți și profesori, deoarece nu există un test specific. Prin urmare, este recomandat ca părinții să scrie toate comportamentele ciudate pe care le observă în copilul lor, precum și să discute cu profesorii.
La adulți, acest diagnostic este ușor de făcut, deoarece vine după o traumă a creierului și poate fi comparat cu ceea ce persoana a fost capabilă să facă înainte, care, de asemenea, ajunge să fie identificată de persoana însuși.
Cum se face tratamentul?
Tratamentul pentru dispraxia se face prin terapie ocupationala, fizioterapie si terapie logopedica deoarece sunt tehnici care ajuta la imbunatatirea atat a aspectelor fizice ale copilului, cat si a fortei musculare, a echilibrului si a aspectelor psihologice, oferind o mai mare autonomie si siguranta. În acest fel, este posibilă o performanță mai bună în activitățile zilnice, relațiile sociale și capacitatea de a face față limitărilor impuse de dispraxie.
În acest fel, trebuie realizat un plan de intervenție individualizat, în funcție de nevoile fiecărei persoane. În cazul copiilor, este încă important ca profesorii să fie implicați în tratamentul și orientarea profesioniștilor din domeniul sănătății, astfel încât ei să știe cum să facă față comportamentelor și să ajute la depășirea obstacolelor în mod continuu.
Exerciții de făcut acasă și la școală
Unele exerciții care pot ajuta în dezvoltarea copilului și de a păstra instruirea tehnicilor efectuate cu cadrele medicale sunt:
- Faceți puzzle-uri : pe lângă stimularea raționamentului, ele ajută copilul să aibă o percepție vizuală și spațială mai bună;
- Încurajați-l pe copil să scrie pe tastatura calculatorului : este mai ușor decât scrierea manuală, dar necesită și coordonarea;
- Strângerea unei minge antistres : stimulează și mărește forța musculară a copilului;
- Aruncă o minge : stimulează coordonarea și noțiunea de spațiu al copilului.
La școală, este important ca profesorii să acorde atenție încurajării prezentării orale, mai degrabă decât să scrie, să nu ceară prea multă muncă și să evite să indice toate greșelile făcute de copil la locul de muncă, lucrând unul câte unul.